Polenul crud este o pulbere foarte fină care se formează pe staminele florilor. Albinele amestecă acest praf cu saliva lor și o transportă în coșulețele de pe piciorușele lor. Albinele lucrătoare au pe partea externă a tibiei piciorului posterior o suprafață concavă, cu peri lungi și curbați, care formează un fel de coșuleț, numit curbiculă. Astfel transportă albina polenul și propolisul.
Există două tipuri de polen:
- Polenul purtat de vânt: poate conține substanțe toxice și poate da alergiile foarte cunoscute pe care le au oamenii. Acest polen nu este colectat de albine.
- Polenul purtat de albine: cel mai nutritiv. Albinele se hrănesc cu polen crud, iar de calitatea acestui polen depinde sănătatea coloniei de albine.
Polenul crud de vânzare are o consistență moale și o aromă florală, este unul dintre cele mai pure produse. Este utilizat încă din Antichitate, de egipteni și chinezi, atât ca medicament cât și ca un factor de întreținere a organismului. Polenul crud de la plafar se găsește în diverse cantități, iar prețul polenului crud poate să difere.
Pe piață se găsește polen crud, dar și polen uscat. Diferența între cele două tipuri este aceea că polenul uscat este supus unei temperaturi de 38-40 grade Celsius, în acest fel distrugându-se substanțele active din compoziția polenului (polenul nu rezistă la temperaturi ridicate).
Polenul crud după ce este colectat poate fi congelat imediat și păstrat ca atare. Spre deosebire de polenul uscat, polenul crud conține lactofermenți (joacă un rol important în regenerarea florei intestinale), enzime esențiale (ajută organismul să funcționeze optim), bacterii benefice și antioxidanți (elimină radicalii liberi din organism).
Astfel, polenul crud are următoarele beneficii:
- combate anemia;
- susține energia;
- întărește imunitatea organismului și previne răceala și gripa;
- echilibrează digestia (este probiotic vegetal);
- este antialergic;
- este un trofic muscular, crește capacitatea de efort;
- susține aparatul respirator;
- susține aparatul cardiovascular;
- previne îmbătrânirea pielii.
Pe piață există polen poliflor și monoflor. Fiecare tip de polen este indicat într-o anumită afecțiune. Diferă de asemenea gustul, mirosul și culoarea polenului.