TEI
Teiul cuprinde aproximativ 30 de specii de arbori si face parte din familia Malvaceae. Atinge pana la 40 de metri inaltime si are flori alb-galbui, foarte parfumate. In Europa se gasesc nenumarate dovezi documentate de tei seculari si milenari. In Evul Mediu se credea ca teiul ii facea pe cei care stateau la umbra lui sa spuna adevarul.
In scop medicinal sunt folosite atat florile cat si frunzele de tei, bogate in principii active: farnesol, un ulei esential cu rol neurosedativ si antiinflamator, flavonoizi cu rol antioxidant, acid galic, catecol, mucilagii, taninuri, zaharuri. Se foloseste si scoarta de tei, in special pentru afectiuni ale ficatului si vezicii biliare, deoarece ajuta la eliminarea toxinelor din organism si favorizeaza secretia de bila.
Ceaiul de tei este considerat un sedativ usor, fiind indicat persoanelor care sufera de insomnii, stari de anxietate sau nervozitate, dureri de cap, migrene. Favorizeaza digestia si previne diareea si constipatia. Mucilagiile din florile de tei au efect emolient asupra sistemului digestiv si trateaza greata, indigestia, balonarea, crampele. Datorita flavonoizilor cu rol antioxidant, contribuie laregenerarea celulara prin neutralizarea radicalilor liberi.
Ceaiul de tei scade febra si favorizeaza transpiratia, calmeaza tusea si iritatiile cailor respiratorii, fiind un tratament natural excelent impotriva racelilor. Normalizeaza presiunea sanguina si reduce inflamatiile vaselor de sange, eliminand senzatia de durere. Astfel este indicat in guta, artrita, dureri reumatice.
Teiul este indicat in curele de slabire, datorita efectului sau diuretic . Este de asemenea recomandat in afectiuni renale, prevenind formarea pietrelor la rinichi.
Infuzia din tei poate fi folosita ca gargara pentru a ameliora tusea si inflamatia amigdalelor.
Mierea din nectar de flori de tei, printre cele mai cunoscute si apreciate, se remarca prin gustul sau placut si cantitatea mare de minerale, aminoacizi si vitamina B. Excelent antiinflamator si antiseptic, mierea de tei este un remediu natural impotriva racelilor, gripei, tusei.
Baile cu ceai de tei au efect relaxant si calmant, sunt indicate si copiilor hiperactivi.
Ceaiul de tei poate fi utilizat extern ca lotiune pentru ten, avand actiune antiinflamatoare si regeneranta. Compresele cu ceai de tei sunt utilizate pentru combaterea cearcanelor.
Precautii:
Teiul nu este recomandat gravidelor sau persoanelor cu anemie (impiedica absorbtia de fier). Accelereaza ritmul cardiac, astfel incat nu este recomandat cardiacilor. Poate produce stari de somnolenta, nu este indicat sa consumati ceai de tei inainte de a urca la volan.