Beneficiile calciului organic. Tot ce trebuie să știi despre acest supliment

calciu

Sănătatea este cea mai prețioasă comoară a noastră și un rol esențial în menținerea acesteia îl reprezintă calciul, unul dintre cele mai importante minerale din organismul uman. Calciul reprezintă până la 2% din masa corporală și un consum adecvat de calciu ne poate ajuta să avem oase puternice și sănătoase. În afara acestui rol important, acest mineral mai are și alte funcții în organism, ceea ce face indispensabilă prezența lui în alimentația noastră zilnică.

În corpul uman, calciul se depozitează în proporție de 99% în sistemul osos și în dinți, sub forma fosfatului și a citratului de calciu. Carența de calciu poate genera numeroase afecțiuni caracterizate de simptome specifice, în timp ce beneficiile calciului organic sunt numeroase. Află în rândurile următoare ce este calciul organic, care sunt beneficiile acestui mineral și, implicit, rolul calciului în organism, care sunt cele mai bune surse de calciu, care este doza zilnică de calciu și ce afecțiuni poate provoca lipsa de calciu în organismul uman.

Ce este calciul organic?

Foarte multe plante și viețuitoare marine conțin calciu în forma sa organică, în care acest mineral este asociat cu diverse vitamine (vitamina D și vitamina C) și minerale (în special magneziu și fosfor). Dacă te întrebi care este cel mai bun calciu asimilabil, calciul organic este cel mai ușor de asimilat de către organismul uman și, mai mult de atât, acest mineral în formă organică este singurul care poate ameliora rapid afecțiunile produse de deficitul său.

De pildă, în cazul osteoporozei, afecțiune ce presupune demineralizarea oaselor, calciul de sinteză nu va avea niciun efect. În schimb, calciul organic, provenit din algele calcaroase, poate stopa procesele de demineralizare și poate produce o echilibrare hormonală, esențială pentru ameliorarea acestei afecțiuni. De asemenea, chiar și în cazul sugarilor poate fi observată superioritatea calciului organic din laptele matern, unde este asociat cu alți nutrienți esențiali asimilării.

pahar de lapte


Beneficiile calciului organic

Calciul este un mineral care are un rol important pentru întregul organism. Chiar dacă ponderea calciului este mai mare la nivelul oaselor și al danturii, acesta se regăsește în mai multe organe și sisteme din organism, contribuind la buna funcționare a acestora. Am stabilit deja că varianta organică a calciului este cea mai ușor asimilată de către organism, motiv pentru care, în rândurile următoare, îți vom prezenta cele mai importante beneficii ale calciului organic pentru sănătate.

Menținerea sănătății oaselor

Cum 99% din calciul care se găsește în organism se află în oase și în dinți, calciul organic este răspunzător pentru dezvoltarea și creșterea oaselor, dar și pentru menținerea sănătății acestora. Nu-i de mirare că în copilărie și în adolescență tot auzim în jurul nostru să consumăm lapte și produse lactate, căci avem nevoie de calciu pentru a crește mari, acest mineral fiind asociat cu dezvoltarea noastră. Prin urmare, calciul are beneficii uimitoare pentru sistemul osos, acesta întărind oasele până în jurul vârste de 20-25 de ani, atunci când densitatea osoasă atinge punctul maxim. După această vârstă, calciul încetinește procesul de pierdere a densității osoase, menținând astfel sănătatea oaselor.

Reglarea contracțiilor musculare

Calciul organic aduce beneficii numeroase sistemului muscular, acest mineral având rol de reglare a contracțiilor musculare, inclusiv a bătăilor mușchiului cardiac. Atunci când un nerv stimulează mușchiul, în interiorul acestuia este secretat calciul, care ajută proteinele din mușchi să îl contracte. Atunci când calciul este pompat în afara lui, mușchiul se relaxează.

Prevenirea osteoporozei

Persoanele care nu asimilează suficient calciu organic până la vârsta de 20-25 de ani au un risc crescut de apariție a osteoporozei odată ce înaintează în vârstă. Aceasta afecțiune este cauzată de deficitul de calciu, căci, în lipsa surselor de calciu, organismul consumă calciul din oase, grăbind deteriorarea acestora.

Susținerea coagulării sângelui

Calciul are beneficii și în ceea ce privește sistemul sanguin. Acest mineral are un rol important în procesul de coagulare a sângelui. De asemenea, calciul contribuie la menținerea unei valori normale a tensiunii arteriale. Calciul relaxează mușchii netezi ai vaselor de sânge, menținând o circulație normală și echilibrând nivelul de hormoni din organism.

Dezvoltarea optimă a copiilor

Nu este un secret că acest mineral are un rol important în procesul de creștere al copiilor. Copiii care nu primesc suficient calciu din alimentație nu vor reuși să atingă întregul potențial, în ideea în care nu cresc suficient în înălțime sau dezvoltă afecțiuni precum rahitism sau spasmofilie.

Reducerea simptomelor sindromului premenstrual

Calciul este benefic și în cazul sindromului premenstrual. Acesta reduce unele simptome asociate acestei afecțiuni, precum amețelile, hipertensiunea sau iritabilitatea. Conform specialiștilor endocrinologi, dacă femeile nu au un aport substanțial de calciu și vitamina D în organism, hormonii cu rol de reglare a calciului reacționează negativ cu estrogenul și progesteronul, declanșând sindromul premenstrual.

Menținerea greutății corporale

Atunci când în organism există un deficit de calciul, organismul secretă un hormon care îndepărtează calciul din oase, pentru a-l folosi. Același hormon, însă, poate stimula și producția de grăsime, fiind răspunzător pentru creșterea în greutate. Un consum regulat de calciu organic poate ajuta astfel la menținerea greutății optime și poate contribui la arderea rapidă a grăsimilor și, implicit, la scăderea în greutate, la fel cum o face și ceaiul alb, de pildă.

Menținerea sănătății dinților

Calciul are rol în menținerea sănătății danturii, asigurând o bază solidă a dinților. În lipsa calciului, dinții au tendința de a se caria mult mai ușor și își pot face apariția chiar și problemele gingivale.

Menținerea frumuseții părului și a unghiilor

Calciul are beneficii și asupra sănătății părului și unghiilor. Adesea, din cauza lipsei de calciu din organism sau de vitamina D, organismul încearcă să preia acest mineral din zone ale corpului mai puțin vitale, așa cum sunt părul și unghiile, apoi din organe importante precum dinții și oasele. Așadar, în carențele ușoare de calciu se poate observa pierderea sănătății unghiilor și căderea părului.

Asimilarea rapidă de către organism

În comparație cu calciul din sinteză, calciul organic e recunoscut de organism și este asimilat rapid de către acesta. Efectele sale se instalează de îndată și tratează considerabil simptomele deficitului de calciu.

Menținerea stării de bine

Printre beneficiile aduse de calciu organismului se numără și menținerea stării de bine. Atunci când organismul duce lipsă de calciu, în acesta se instalează o stare de oboseală generalizată, irascibilitate sau chiar o ușoară depresie. Lipsa calciului poate fi răspunzătoare și pentru insomnii sau capacitatea redusă de efort. Astfel, un aport de calciu corespunzător poate instaura starea de bine.

iaurt


Care sunt cele mai bune surse naturale de calciu?

Calciul este un mineral care se găsește în compoziția a numeroase alimente, fie ele produse alimentare, fructe, legume sau semințe. Deja am menționat anterior cât este de vital și important calciul pentru organismul uman, prin prisma beneficiilor pe care le aduce stării de sănătate. Mai mult decât atât, organismul are nevoie de acest mineral în cantități suficiente, acesta nefiind produs în mod natural.

Astfel, necesarul zilnic de calciu poate fi acoperit din alimentație, atâta vreme cât avem grijă la cantitățile de mâncare. Așa cum bine știm, principalele surse naturale de calciu sunt produsele lactate precum laptele, brânza și iaurtul. Desigur, există alte numeroase surse non-lactate bogate în acest mineral. Descoperă-le mai jos!

  • Laptele – una dintre cele mai bune surse de calciu, calciul din lapte fiind asimilat cu ușurință de organism. O ceașcă de lapte de vacă conține 275-350 mg de calciu. Laptele de capră este o altă sursă excelentă de calciu, furnizând aproximativ 350 mg la o cană.
  • Semințele – sunt și ele extrem de bogate în calciu, mai cu seamă semințele de mac, susan sau chia. De pildă, 1 lingură de semințe de mac conține 126 mg de calciu sau 13% din doza zilnică recomandată, pe când semințele de susan conțin 9% din doza zilnică recomandată.
  • Brânza – cele mai multe dintre sortimentele de brânză sunt surse excelente de calciu cu beneficii pentru organism. Dintre aceste sortimente, parmezanul conține cel mai mult calciu, asigurând 12% din doza zilnică recomandată.
  • Iaurtul – în afara conținutului ridicat de calciu, multe dintre iaurturi sunt, de asemenea, bogate în bacterii probiotice, cu beneficii numeroase pentru sănătate. O ceașcă de iaurt poate conține 30% din doza zilnică recomandată de calciu, dar și fosfor, potasiu, vitamina B2 și B12. Iaurtul cu un conținut scăzut de grăsime poate fi chiar mai bogat în calciu, conținând până la 45% din doza zilnică recomandată de calciu.
  • Sardinele și somonul conservat – sunt bogate în calciu, datorită oaselor sale care devin comestibile. O cutie de sardine cu oase poate asigura până la 35% din doza zilnică recomandată de calciu, iar 85g de somon cu oase din conservă pot aduce 21% din doza zilnică recomandată.
  • Fasolea și năutul – pe lângă conținutul de calciu, aceste alimente sunt bogate în fibre, micronutrienți și proteine. O cană de fasole albă fiartă conține circa 190 mg de calciu.
  • Migdalele – aproximativ 20 de migdale pot furniza organismului 8% din doza zilnică recomandată de calciu. Mai mult, migdalele sunt bogate în fibre, proteine și grăsimi sănătoase, fiind și o excelentă sursă de magneziu și vitamina E.
  • Legumele cu frunze verzi – varza Kale, spanacul și broccoli pot reprezenta o sursă importantă de calciu. De pildă, o ceașcă de spanac fiert conține la fel de mult calciu precum o ceașcă de lapte.
  • Alimentele și băuturile fortificate cu calciu – sucul de portocale, laptele de soia, fulgii de ovăz, diverse sortimente de pâine, tortilla și biscuiții sunt surse bune de calciu, putând fi servite la micul dejun. Unele tipuri de cereale pot furniza chiar și 100% din doza zilnică de calciu per porție, însă este indicat ca acest aport să fie dozat pe parcursul întregii zile.
  • Tofu – dacă agentul folosit pentru acest preparat este sarea de calciu, doar jumătate de cană de tofu poate asigura până la 86% din doza zilnică recomandată de calciu.
  • Smochinele uscate – aceste alimente sunt bogate în calciu, fibre și antioxidanți, oferind aportul necesar și de fier, mangan, potasiu și vitamina K.
  • Algele marine – indiferent de modul în care sunt consumate, sunt o sursă excelentă de calciu, iod și fibre. Alegele marine conțin mai mult calciu decât broccoli și sunt la fel de bogate în proteine precum legumele.
lactate, nuci si legume


Care este doza zilnică recomandată de calciu?

Pentru a nu apărea o carență de calciu, doza zilnică recomandată de calciu diferă în funcție de vârstă, de sex și de stare. Iată care sunt recomandările noastre pentru diferite categorii de persoane:

  • Bebelușii până la 6 luni vor avea nevoie de 200 mg de calciu pe zi.
  • Bebelușii între 7 și 12 luni au nevoie de 260 mg de calciu pe zi.
  • Copiii între 1 și 3 ani vor avea nevoie de 700 mg de calciu.
  • Copiii între 4 și 8 ani, dar și adulții între 19 și 50 de ani au nevoie de 1000 mg de calciu pe zi.
  • Pentru copiii între 9 și 18 ani, dar și pentru femeile însărcinate sau cele care alăptează, doza zilnică recomandată de calciu este de 1300 mg.
  • Pentru adulții între 51 și 70 de ani, doza zilnică recomandată este de 1000 mg de calciu pentru bărbați și 1200 mg de calciu pentru femei.
  • Vârstnicilor de peste 71 de ani le sunt recomandate 1200 mg de calciu pe zi.
lactate


Deficitul de calciu în organism și măsurile necesare

La început, carența de calciu nu prezintă simptome vizibile. Însă pe măsură ce starea progresează, pot apărea simptomele hipocalcemiei, dintre care enumerăm:

  • Confuzie sau pierderi de memorie
  • Spasme musculare și crampe
  • Depresie
  • Halucinații
  • Amorțeală și furnicături în mâini, față și picioare
  • Unghii fragile
  • Apariția fracturilor

Deficitul de calciu poate afecta toate părțile corpului, persoana în cauză observând că are unghiile fragile, că pielea pare mai subțire sau că părul crește mai lent. Dacă își fac apariția simptomele neurologice, precum amorțeală și furnicături, pierderea memoriei, halucinații sau convulsii, este indicat să se ceară sfatul medicului.

Deficitul de calciu este, de regulă, ușor de tratat și implică adăugarea unei doze mai mari de calciu în alimentație, însă pot fi indicate și suplimentele naturale. Nu este recomandat, însă, ca aceste suplimente să fie luate la întâmplare, ci doar la sfatul medicului. O supradoză de calciu poate duce la probleme serioase de sănătate, așa cum sunt calculii renali.

Suplimentele de calciu recomandate în mod obișnuit de specialiști includ:

  • Carbonatul de calciu, care are cel mai elementar calciu.
  • Citrat de calciu, cel mai ușor de absorbit de către organism.
  • Fosfat de calciu, de asemenea ușor de absorbit și care nu cauzează constipație.

Acestea suplimente cu calciu sunt disponibile fie sub formă de tablete efervescente și comprimate masticabile, fie sub formă lichidă. Dacă te întrebi când se ia calciu, dacă dimineața sau seara, află că pentru o absorbție optimă, suplimentele de calciu se vor administra între mese.

lapte praf pentru bebelusi

Fa-ti regulat analizele de sânge și depistează valorile calciului din organismul tău. Deoarece calciul nu poate fi asimilat foarte ușor din alimentație, caută suplimentele naturale de calciu organic pentru a asigura astfel organismului tău aportul zilnic de calciu. La finalul acestui articol suntem convinși că ești conștient de importanța calciului pentru organism și de beneficiile pe care calciul organic le aduce sănătății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.