5 plante medicinale ușor de crescut acasă

Grădinile cu plante medicinale erau cunoscute încă din Evul Mediu. Au fost aranjate în mănăstiri și castele, unde vindecătorii din acea vreme creșteau plante necesare pentru pregătirea unguentelor și tincturilor tămăduitoare.

Această metodă de obținere a materiilor prime medicinale nu numai că era simplă și convenabilă, dar și în condiții de siguranță în vremuri tulburi, când trecerea dincolo de zidurile mănăstirii însemna un risc direct pentru viață. Pe lângă bolile obișnuite, rănile trebuiau tratate !

Până în prezent, grădina a rămas o adevărată sursă de sănătate. Este locul în care poți să plantezi fructele și legumele preferate și să cultivi plantele aromatice care să dea un plus de savoare mâncărurilor favorite.

De asemenea, cultivarea plantelor medicinale în grădină este benefică pentru momentele în care tu sau familia suferiți de anumite afecțiuni. Înainte ca medicina să evolueze și să fie descoperite diverse medicamente, plantele medicinale erau folosite cu succes pentru vindecarea problemelor organismului.

În sălbăticie, plantele medicinale cresc pe pajiști și loturi vacante, în păduri și de-a lungul malurilor râurilor. Condițiile de viață sunt diferite, deși multe dintre ele sunt complet nepretențioase și pot crește aproape oriunde. Cu toate acestea, majoritatea plantelor necesită soare, așa că grădina cu plante medicinale trebuie să fie amenajată într-un loc bine luminat.

Se crede că cel mai mare efect terapeutic îl au plantele medicinale sălbatice. La reproducerea soiurilor culturale, atenția este concentrată pe mărimea și culoarea florilor, forma arbustului, fără a ține cont de proprietățile vindecătoare. Dar foarte des culturile moștenesc toate calitățile benefice ale speciilor în creștere sălbatică. Soiurile de calendula sunt o dovadă în acest sens.

Mai jos îți vom prezenta 5 plante medicinale pe care merită să le cultivi în propria grădină sau chiar în ghivece:

Gălbenele Medicinale pentru Piele și Stomac

Gălbenelele sunt flori medicinale pe care le poți crește cu ușurință în ghiveci sau chiar în grădină! Pot fi folositoare atât pentru afecțiuni ale pielii, precum acneea, arsurile sau micozele, cât și pentru afecțiuni ale stomacului.

Este una dintre cele mai benefice plante medicinale pentru ficat, acționând ca cicatrizant intern și ajutând la regenerarea acestuia. În plus, sunt plante care alungă țânțarii și flori de grădină care înfloresc tot anul!

Se consumă cel mai des prin uz intern sub formă de ceai, al căror beneficii curative sunt larg răspândite în medicina naturistă. Poate fi folosit și prin uz extern, prin aplicarea ceaiului pe leziunile cutanate.

Odată plantate, gălbenelele cresc relativ repede. Se numără printre plantele medicinale ce au nevoie de multă lumină.

Dacă alegi să le crești într-un ghiveci, el trebuie plasat în lumina soarelui, pe pervaz sau în oricare alt loc luminos al casei. De obicei, este de ajuns să fie udată o dată pe săptămână. După ce se ofilesc, poți replanta semințele. 

💡 Sfaturi legate de cultivare

Calendula officinalis (gălbenele) – se menține pământul umed dar nu ud ✅ lumină multă, filtrată la orele prânzului ✅umiditate normală sau crescută ✅ pământ fertil cu perlit ✅ viteză creștere moderată ✅ relativ ușor de îngrijit ✅.

Mușețel: Plantă Medicinală Antioxidantă și Antiinflamatoare

Mușețelul este una dintre cele mai cunoscute și accesibile flori medicinale. Este utilă în tratarea insomniei, pe lângă proprietățile sale antiinflamatorii și antioxidante. Mușețelul poate fi utilizat prin infuzii și ceaiuri, unguente, creme sau uleiuri esențiale.

Este un aliat important în funcționarea optimă a sistemului cardiovascular, reduce efectele osteoporozei și îmbunătățește sănătatea sistemului digestiv. De asemenea, contribuie la reducerea hiperpigmentării cauzată de soare

Chiar dacă este o plantă care se regăsește mai des în aer liber, o poți crește chiar la tine acasă, într-un ghiveci. Semințele pot fi plantate în orice perioadă a anului.

Fiind o plantă medicinală iubitoare de căldură și lumină, trebuie ferită de frig. Mușețelul necesită udare constantă: vara de 3 ori pe zi, iar în timpul anului o dată la fiecare 4 zile. 

💡 Sfaturi legate de cultivare

Matricaria chamomilla (mușețel) ✅ udare frecventă în timpul verii ✅ lumină multă, filtrată la orele prânzului ✅ umiditate normală ✅ pământ fertil ✅ crește rapid în condiții optime ✅ ușor de îngrijit ✅.

Busuioc Medicinal

La fel ca menta, busuiocul este o plantă aromatică îndrăgită de toată lumea. Constituie o alegere excepțională atât în preparatele culinare, cât și în remediile naturiste. Busuiocul se dovedește a fi o plantă medicinală benefică sănătății, mulțumită proprietăților antibiotice. Contribuie la scăderea tensiunii arteriale, având și proprietăți cardiotonice, antiinflamatoare și antimicrobiene.

De asemenea, este un remediu natural împotriva durerilor de stomac. Busuiocul se dovedește a fi o plantă importantă pentru diminuarea colesterolul mărit și este o sursă excelentă de vitamine și minerale.

Poți găsi cu ușurință busuioc la ghiveci, atât în magazine alimentare cât și în cele dedicate plantelor și florilor. Necesită udare constantă și în cantități mici, cât să nu se inunde, mai ales atunci când solul începe să se usuce.

Ghiveciul trebuie păstrat la lumină, în condiții de căldură optime. Este o plantă sensibilă și pretențioasă, de aceea are nevoie de mai multă apă și căldură decât o plantă normală.

💡 Sfaturi legate de cultivare

Ocimum Basilicum (busuioc) ✅ udare de 2-3 ori pe săptămână ✅lumină puternică, filtrată la orele prânzului ✅ umiditate normală sau crescută ✅ substrat fertil cu puțin perlit ✅ crește rapid în condiții optime ✅ ușor de crescut ✅.

Lavandă ca Plantă Medicinală

Lavanda, cunoscută sub numele mai popular de levănțică, e una dintre cele mai apreciate plante. Culorile și parfumul îmbietor te cuceresc imediat, iar un câmp de lavandă e o adevărată binecuvântare pentru privire.

 Este considerată una dintre cele mai puternice plante de leac din lume, care oferă alinare atât fizică cât și psihică, ameliorând diverse probleme, cum ar fi arsuri, afte bucale, migrene, insomnii, mușcături de insecte, afecțiuni ale pielii, infecții, stres sau tensiune nervoasă. Își datorează acest uimitor spectru de vindecare conținutului sau chimic foarte complex.

Lavanda este o plantă adaptogenă, ajută corpul uman să se adapteze la stres sau la anumite dezechilibre. Este de un real ajutor pentru relaxare și ajută foarte mult la instalarea somnului, dar cu toate acestea are și proprietăți de restabilirea a echilibrului organismului și astfel îl va stimula energetic.

Se poate administra sub formă de ceai neîndulcit sau sub formă de uleiuri esențiale.

Uleiul esențial de lavandă are acțiune sedativă, relaxantă muscular, antiinflamatoare, analgezică, cicatrizantă, scade tensiunea sangvină, reduce manifestările stresului.

La fel ca restul plantelor medicinale pe care le poți crește pe balcon, lavanda o poți crește cu ușurință într-un ghiveci. Ghiveciul cu lavandă trebuie poziționat în lumină directă, de aceea este recomandat să fie plasat în dreptul unei ferestre sau pe balcon, la lumină.

Nu este pretențioasă, un pământ universal de flori fiind suficient. Udatul trebuie realizat doar atunci când solul începe să se usuce, deci este o plantă relativ ușor de întreținut. 

💡 Sfaturi legate de cultivare

Lavendula (lavandă) ✅ o dată sau de două ori pe săptămână ✅ lumină directă, soare direct ✅umiditate normală sau crescută ✅ substrat alcalin fertil, cu puțin perlit ✅ crește rapid în condiții optime ✅ foarte ușor de crescut ✅.

Mentă ca Plantă Medicinală

Menta este una dintre cele mai folositoare plante medicinale, care se dovedește a fi utilă în orice gospodărie. Folosită în ceai, menta are proprietăți medicinale benefice în calmarea afecțiunilor stomacului. Poate ameliora problemele digestive, migrenele, durerile de cap și crampele menstruale.

Considerată o plantă minune, este foarte des folosită în ameliorarea congestiei nazale datorită inhalării vaporilor.  De asemenea, este dovedit științific că aroma uleiului de mentă poate îmbunătăți memoria

Menta iubește apa, fiind un pic pretențioasă atunci când vine vorba despre acest lucru. Pământul nu trebuie lăsat să se usuce, dar nici nu trebuie să se exagereze cu udarea plantei.

Pentru a se dezvolta în condiții optime, se recomandă așezarea ghiveciului lângă o fereastră unde poate primi suficientă lumină, dar nu soare direct – menta fiind o plantă care crește la umbră

Dacă îți dorești să nu crească prea înaltă, taie vârful tulpinilor. Procedând astfel, încurajezi și creșterea frunzelor pe lateral. 

Alternativ, poți lăsa menta să atârne – este o plantă curgătoare atractivă!

💡 Sfaturi legate de cultivare

Mentha (mentă) ✅udare de 2-3 ori pe săptămână ✅lumină puternică sau semi-umbră ✅ umiditate normală sau crescută ✅ substrat fertil cu puțin perlit ✅ crește rapid în condiții optime ✅ foarte ușor de crescut, chiar invazivă ✅.

Concluzie

Indiferent dacă locuiești la bloc sau la casă, există numeroase posibilități pentru a crește propriile plante medicinale de care să te folosești, oricând este nevoie! Chiar dacă pot părea o responsabilitate în plus, poți opta pentru flori medicinale ce nu necesită foarte multă atenție din partea ta.

În plus, este un mod eficient de a-ți înfrumuseța casa în timp ce ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.