Dovleacul de plăcintă reprezintă un aliment-remediu excelent pentru sfârșitul de toamnă. Asemenea altor vegetale care pot fi stocate proaspete, în pivnițe, chiar și peste 3 luni în sezonul rece, dovleacul reprezintă o sursă extraordinară de nutrienți. El ne susține organismul în adaptarea la vicisitudinilor sezonului rece, posedând, atunci când este gătit corespunzător, efecte vitaminizante. Trebuie știut că o bună parte dintre nutrienții prezenți în dovleac (mai cu seamă carotenoizii) nu se degradează atunci când sunt supuși temperaturilor mai ridicate.

Pe măsură ce vremea se răcește, este indicat să consumăm o pondere mai ridicată de alimente gătite, însă fără a neglija cruditățile, care trebuie să aibă o proporție de cel puțin 30-40% din volumul total de hrană ingerată.

Dovleacul de plăcintă are un număr moderat de calorii, pretându-se la numeroase moduri de preparare, dar și consumului în stare crudă (dat prin răzătoare și adăugat în salatele de legume, permițându-ne să beneficiem și de enzimele sale). Despre dovleacul copt, consumat cu scorțișoară și despre efectele sale de încălzire și chiar de îmbunătățire a dispoziției psihice în zilele scurte și friguroase ale sezonului rece nici nu mai e nevoie să discutăm.

Protejează ochii, reduce glicemia și ajută la detoxifiere!

Protejează ochii

Datorită carotenoizilor care dau pulpei sale frumoasa culoare portocalie, dovleacul este capabil, ca și morcovul, să ofere o bună protecție ochilor, ajutându-i să rămână sănătoși până la vârste înaintate.

Funcție anti-aging

Efectele antiîmbătrânire ale dovleacului se referă și la restul organismului, deoarece nu există funcție pe care să nu o stimuleze și nu există organ pe care să nu-l ajute prin compoziția sa de vitamine și minerale.

Dovleacul este slab caloric

Conținutul moderat de calorii recomandă dovleacul și persoanelor cu glicemia mărită. De asemenea, persoanele obeze ar trebui să îl includă frecvent în dieta lor, mai ales că poate fi utilizat nu numai la prepararea unor delicioase deserturi hipocalorice, ci și a unor mâncăruri bogate în vitamine ce stimulează metabolismul și armonizează funcționarea sistemului endocrin.

Protejează pielea în sezonul rece

Atunci când temperaturile de afară nu sunt chiar prielnice tenului și pielii mâinilor, conținutul ridicat de compuși care pot fi convertiți în vitamina A fac din dovleac un aliment benefic pentru tegumente.

Stimulează tranzitul intestinal

Constipația este una dintre problemele care se agravează în sezonul rece, pe un anume fond endocrin (marcat de secreția redusă de hormoni tiroidieni) sau pe un fond nutrițional (din cauza abuzului de lapte, conserve, produse din făină albă). În schimb, dovleacul, prin bogăția sa de fibre, ajută la stimularea tranzitului intestinal și la eliminarea toxinelor din intestine.

Protejează sistemul cardiovascular

Dovleacul este excelent pentru persoanele afectate de anemii sau alte afecțiuni cardiovasculare.

Rol detoxifiant

Consumul de dovleac în stare crudă este folositor în afecțiunile hepatice sau renale, pentru eliminarea toxinelor depozitate la nivelul acestor organe. Dovleacul se numără printre alimentele care provoacă rareori alergii și care ajută la întărirea imunității.

Rețetă – Plăcintă cu dovleac (low carb, fără făină albă, fără zahăr)

Ingrediente:

Aluat

UMPLUTURA:

Ca la orice aluat de placintă, sigur ca ți-ai dat seama că umplutura poate fi adaptată cu ce ai prin casă sau ce ai poftă. 😋 Spun asta pentru că aluatul se pretează pentru orice variantă alegi, fie sărată și nu adaugi îndulcitor și arome, fie dulce și alegi ce fructe dorești. Noi am ales dovleacul pentru că ne place foarte mult, însă la fel de bună și gustoasă iese plăcinta și cu mere, brânză dulce, etc.

opțional:

Mod de preparare:

  • Ne ocupăm de umplutura, pentru că acesta necesită puțin timp pentru curățare și preparare.
  • Curățăm dovleacul de coajă. Îl tăiem bucăți și îl radem pe răzătoare.
  • Îl călim într-o cratiță antiaderentă la foc mic până se înmoaie amestecând din când în când să nu se lipească.
  • Tragem cratița de pe foc și adăugăm îndulcitorul pulbere, scorțișoara, ghimbirul, nucșoara și cuișoarele. Asta este tot cu umplutura, o lăsăm la răcit.
  • În timp ce umplutura se răcește, preparăm aluatul.
  • Cântărim ingredientele uscate – tărâțele de ovăz, făina integrală și le amestecăm cu praful de copt și sarea.
  • În bolul în care am pus amestecul de făinuri, facem o gropiță și turnăm untul topit și răcit. Adăugăm rând pe rând: oțetul de mere, iaurtul grecesc, îndulcitorul și esența de vanilie.
  • Amestecăm cu o spatulă din silicon până încorporăm toate ingredientele, apoi frământăm cu mână până când obținem aluatul. Bila de aluat formată o înfoliem și o dăm la frigider cca. 30 de minute, pentru ca făinurile să se hidrateze bine iar aluatul să se întărească puțin.
  • După cele 30 min. de stat la frigider, scoatem aluatul și îl împărțim în două părți egale.
  • Întindem fiecare bucată pe rând, între doua foi de hârtie de copt. Asta ne ajută să nu mai folosim făina pe blatul de lucru și foaia de aluat să se întindă foarte ușor. Circa 0.5 cm grosime, nu foarte subțire.
  • Decupăm fiecare foaie de aluat atât cât să ne ajungă pentru tava în care alegem să coacem plăcinta. Astfel bucățile decupate pentru a obține forma pe care ne-o dorim le suprapunem peste aluat și întindem din nou până ajungem la forma finală.
  • Fie dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, contează mai puțin forma.
  • Așezăm o foaie de aluat, o înțepăm din loc în loc cu furculița.
  • Apoi adăugăm peste umplutură, o întindem pe toata suprafața și acoperim cu cea de-a doua foaie de aluat.
  • Ungem cu un gălbenuș de ou amestecat cu 1 linguriță de lapte, înțepăm cu furculița din loc în loc și foaia de deasupra și presărăm zahăr brun pentru a se carameliza frumos. 🥰
  • Coacem pentru cca. 30 min, apoi acoperim plăcinta cu o hârtie de copt înmuiată în apă și stoarsă ine. Mai coacem pentru înca cca. 15 min.
  • Rezultă un aluat moale la interior cu o crusta deosebită la exterior și o umplutură generos de aromată… Ce să-ți mai dorești?! 😊

Sperăm să încerci rețeta propusă de noi. Așteptăm părerea ta în comentarii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.