Viața noastră este în strânsă legătură cu soarele, mai ales în anotimpul cald. Este indicat și sănătos să ne expunem la razele sale, însă fără a exagera. Echilibrul este cuvântul-cheie care ar trebui să definească relația pe care o avem cu expunerea la soare, care prezintă atât beneficii, cât și riscuri pentru sănătatea noastră.
Ce trebuie să știm despre protecția solară și cum să alegem produsele potrivite
Expunerea la soare. Beneficii și riscuri
Ce este factorul de protecție solară?
Cum alegem produsele de protecție solară?
Crema de protecție solară pentru față
Expunerea la soare. Beneficii și riscuri
Încă din timpuri vechi, radiațiile solare erau folosite în tratarea diverselor afecțiuni. Fototerapia, tratament medical care utilizează radiațiile solare sau ale unei surse artificiale de lumină, era folosită în Antichitate în tratamentul celor care aveau diverse afecțiuni dermatologice. În acea perioadă, se folosea o rășină fotosensibilizantă, după care urma expunerea directă la soare pentru tratamentul vitiligo. Odată cu progresele tehnologice de la începutul secolului al XX-lea, fototerapia a început să fie îmbunătățită, iar rezultatele sale au devenit din ce în ce mai eficiente. Iată, așadar, cum expunerea moderată la razele soarelui are numeroase beneficii pentru sănătatea noastră:
Beneficii
- Expunerea la soare îmbunătățește sănătatea osoasă. O baie de soare, care are durata cuprinsă între 5 și 15 minute, ajută organismul să producă mai multă vitamina D, necesară și în prevenirea cancerului, întărirea sistemului imunitar, eliminarea grăsimii în exces, întărirea danturii.
- Expunerea la soare previne afecțiunile cardiace. Razele soarelui sunt benefice pentru persoanele care suferă de hipertensiune, dar și pentru cele care au ateroscleroză, pentru că reușesc să își țină sub control afecțiunea cu ajutorul expunerii regulate la soare. Totodată, lumina zilei diminuează predispoziția la un atac cardiac, precum și la apariția complicațiilor grave după producerea lui.
- Expunerea la soare vindecă psoriazisul. Acest lucru a fost demonstrat în urma unui studiu, în care pacienții au urmat o terapie cu baie de soare, timp de o lună. La finalul acestei perioade, în 84% dintre cazuri, simptomele psoriazisului au dispărut într-o proporție semnificativă.
- Expunerea la soare este un prieten de nădejde în lupta cu depresia. S-a constatat că există o legătură între razele soarelui și starea noastră de spirit, întrucât lumina solară crește nivelul unui antidepresiv natural din creier. De altfel, în zilele însorite, creierul nostru produce mai multă serotonină, lucru care ne ajută să ne simțim relaxați și binedispuși.
- Expunerea la soare îmbunătățește calitatea somnului. O simplă plimbare în aer liber, de o oră pe zi, ne oate ajuta să avem parte de un somn odihnitor. E recomandat să facem o astfel de plimbare mai ales dimineața.
Așadar, razele soarelui prezintă o mulțime de avantaje. Dar ce se întâmplă atunci când ne expunem în mod exagerat la soare, mai ales când suntem în vacanță la mare?
Riscuri
- Expunerea exagerată la soare declanșează apariția arsurilor. Acestea pot avea consecințe de scurtă și de lungă durată. Sunt de diferite grade și produc de la roșeață, usturime, mâncărime, bule cu lichid, până la decolorarea zonelor extinse de piele, acestea fiind însoțite de umflarea picioarelor și asociate cu alte complicații, precum hipotensiune arterială, ritm cardiac accelerat, frisoane etc.
- Expunerea exagerată la soare îmbătrânește pielea. Lumina ultravioletă a soarelui dăunează fibrelor din piele. Când acestea se rup, începe să se producă deformarea pielii, care se întinde și își pierde capacitatea de a reveni la forma normală.
- Expunerea exagerată la soare duce la apariția petelor pigmentare (hiperpigmentarea pielii sau melanoza). Acest lucru se întâmplă din cauză că melanocitele produc pigment excesiv într-o singură zonă, în loc să îl distribuie uniform pe suprafața pielii.
- Expunerea exagerată la soare obosește organismul și ne secătuiește depozitele energetice.
- Expunerea exagerată la soare favorizează apariția melanomului. Melanomul este cel mai grav tip de cancer de piele, care este semnalat prin schimbarea aspectului unei alunițe sau al unei zone pigmentate: aceasta își modifică dimensiunea, forma sau culoarea, are margini neregulate, este asimetrică sau sângerează, moment în care este necesar să consultăm un medic.
Ce este factorul de protecție solară?
Pentru a oferi o definiție a factorului de protecție solară, este esențial să înțelegem modul de funcționare a radiației solare: aceasta se manifestă sub forma unui spectru continuu, de la 200 la 400 de nanometri. În funcție de efectele lungimilor de undă, există mai multe tipuri de radiații solare:
- Radiația UVC (200-290 de nanometri) – este absorbită în întregime de stratul de ozon;
- Radiația UVB (290-320 de nanometri) – pătrunde în atmosferă și este responsabilă de producerea arsurilor cutanate;
- Radiația UVA (320-400 de nanometri) – pătrunde în atmosferă, este responsabilă de îmbătrânirea cutanată și, totodată, favorizează apariția cancerului de piele.
Factorul de protecție solară (SPF – sun protection factor) reprezintă o modalitate de a exprima capacitatea unui produs de a bloca efectul radiațiilor ultraviolete de tip B (UVB) asupra epidermei noastre. De exemplu, un produs care are SPF 20 ne protejează de radiațiile UVB pentru o perioadă de 20 de ori mai mare decât atunci când nu avem protecție.
Cum alegem produsele de protecție solară?
De cele mai multe ori, când vine vorba de alegerea unor produse de protecție solară potrivite nevoilor noastre, ne întrebăm ce factor de protecție este mai eficient. Pentru a opta pentru cea mai bună variantă, este esențial să ținem cont de tipul și de culoarea pielii noastre.
Astfel, dacă avem pielea sensibilă și deschisă la culoare, suntem mai predispuși la arsurile solare, din cauza lipsei pigmenților din epidermă. De aceea, trebuie să folosim produse care să ne asigure o protecție solară ridicată: SPF-ul de minimum 35. Dacă facem parte din categoria persoanelor cu piele normală, de culoare medie, cele mai potrivite sunt produsele de protecție solară cu SPF-ul de 25. Iar dacă avem pielea normală și închisă la culoare, putem opta pentru un SPF cu un grad de protecție mai mic, de 15 sau 25, pentru a evita riscul de îmbătrânire a pielii.
Totodată, un alt criteriu după care ne ghidăm în alegerea produselor de protecție solară este tipul acestora, printre cele mai populare numărându-se crema, laptele și spray-ul.
Crema de protecție solară
Crema de protecție solară este cel mai întâlnit produs din această categorie, fiind o alegere potrivită pentru persoanele care au pielea uscată, datorită ingredientelor hidratante pe care le conține aceasta. Pe de altă parte, nu este recomandată celor care sunt predispuși la acnee sau au tenul gras.
Laptele de protecție solară
Laptele sau loțiunea de protecție solară este un produs ideal pentru cei care au pielea sensibilă, având o textură mai fină decât a cremelor și aplicându-se ușor. Pe de altă parte, nu asigură același nivel de protecție precum crema.
Spray-ul de protecție solară
Acesta se diferențiază de celelalte produse de protecție solară prin modul de aplicare: prin pulverizare, ceea ce îl face mai ușor de utilizat. Totodată, este deseori folosit pentru protecția scalpului și a părului.
Crema de protecție solară pentru față
Când vine vorba de expunerea la soare, este esențial să acordăm importantă și protecției tenului, nu doar corpului. De aceea, o cremă de protecție solară pentru față este întotdeauna binevenită și necesară, nu doar când mergem în vacanță la mare. Este important să avem o astfel de cremă pentru față, diferită de cea pentru corp, pentru că produsele create special pentru față sunt mai delicate, asigură o mai bună hidratare, ținând cont că această zonă este mai sensibilă decât restul corpului. Totodată, trebuie să ținem cont de faptul că, în general, cremele de protecție solară pentru față își mențin efectul doar pentru două ore, de aceea este necesar să le reaplicăm mai des.
Dacă facem parte din categoria celor care își petrec cea mai mare parte din timp înotând atunci când merg la mare,este foarte important să optăm pentru o cremă de protecție solară rezistentă la apă. Totuși, aceasta trebuie reaplicată după ce ne ștergem cu prosopul.
Indicații pentru plajă
Produsele de protecție solară sunt absolut necesare pentru a avea grijă de sănătatea noastră, însă trebuie să știm că niciunul nu ne asigură protecție 100%. De aceea, atunci când mergem la plajă, unul dintre locurile în care suntem expuși la soare mai mult decât de obicei, este recomandat să luăm și alte măsuri de precauție:
- Să ne protejăm pielea și după expunerea la soare. Putem folosi unt de shea, care asigură protecția și hidratarea necesare.
- Să purtăm întotdeauna ochelari de soare.
- Să evităm să facem plajă în intervalul 10:00-16:00, când razele soarelui sunt foarte puternice și există riscul de a face arsuri.
- Să consumăm 2 litri de lichide pe zi. Este indicat să evităm băuturile care conțin cofeină sau zahăr. Nici alcoolul nu este recomandat.
- Să purtăm o pălărie sau o șapcă, pentru a ne proteja capul.
- În zilele în care lumina soarelui este foarte puternică, să optăm pentru articole vestimentare deschise la culoare.
Luând toate măsurile de precauție necesare, printre care și folosirea produselor de protecție solară naturale, vom reuși să transformăm relația cu soarele într-o prietenie care poate avea numeroase beneficii pentru starea noastră de sănătate.