Odată cu debutul sezonului rece, echinacea devine vedeta incontestabilă în domeniul imunității. Cu o răspândire largă peste tot în lume, aceasta este un remediu natural cu o istorie bogată, fiind înrudită cu margareta, trăsătură care îi conferă aspectul delicat și elegant, exprimat prin forma ovală a petalelor, ușor alungite, în nuanțe fermecătoare de violet, cu o tentă de roșu.
Însă nu aspectul încântător a transformat această plantă în vedeta sezonului rece, ci puternicul efect antioxidant și multiplele proprietăți terapeutice benefice stimulării imunității și funcționării optime a organismului.
Acum mii de ani, acest sprijin natural a fost folosit pentru prima dată de triburile de amerindieni în scopul combaterii diverselor infecții și al vindecării rănilor. Abia în jurul anului 1900, acest remediu provenit din farmacia verde a naturii a fost reevaluat și valorificat așa cum se cuvine, fiind comercializat cu succes în farmaciile din Statele Unite, mai ales în scopul ameliorării simptomelor de gripă și răceală.
Odată cu dezvoltarea medicamentelor de sinteză, planta de echinacea și-a pierdut treptat popularitatea, până când a fost redescoperită de medicul și omul de știință bavarez Gerhard Madaus, care i-a adus semințele în Europa, dedicându-se cultivării și studierii acesteia, mai ales în privința proprietăților curative în caz de gripă și răceală.
După cum ai văzut, deși este văzută mai ales ca un imunostimulator natural de excepție, merită să discutăm în detaliu despre toate beneficiile pe care poate să le ofere sănătății tale.
Cât de benefică este o cură cu echinacea?
Când frigul și vremea rea se instalează, echinacea poate fi mâna de ajutor pe care ți-o oferă natura pentru prevenirea virusurilor și a infecțiilor de sezon. Însă ca orice dar din partea naturii, acest remediu este mult mai generos în beneficii.
Deși există mai multe soiuri de echinacea, cel mai popular este Echinacea purpurea, denumită și „pălăria soarelui”, adesea utilizat ca remediu și integrat în capsule, tincturi, siropuri sau ceaiuri medicinale de tip plic sau vrac. Rețeta succesului constă în mixul de substanțe active pe care le conține, fiind bogată în flavonoide, polifenoli, derivate ale acidului cafeic, polizaharide și rășini. Toate acestea susțin multipla acțiune antivirală, antioxidantă, antiinflamatoare, imunostimulentă și cicatrizantă.
Planta de echinacea, consumată în diverse variante, este benefică organismului și datorită bogăției de vitamine și minerale pe care le conține:
- complex de vitamine B
- vitamina A
- vitamina C
- vitamina E
- fier
- potasiu
- calciu.
Iată cum contribuie această plantă la starea ta de bine!
Previne virusurile și infecțiile prin întărirea imunității
Faptul că echinacea poate fortifica sistemul imunitar pe termen lung nu este un mit, ci o realitate atestată prin studii de specialitate. Mai mult, datorită efectului său imunostimulent, echinacea acționează benefic și în cazul virozelor gripale, mai popular cunoscute ca răceli. De fapt, una dintre concluzii este că administrarea remediilor pe bază de echinacea pot preveni în proporție de 50% dezvoltarea simptomelor de răceală. Iar dacă deja ai căzut victimă unei răceli, echinacea îți poate scurta suferința cu aproximativ o zi și jumătate, accelerând procesul de vindecare. Dacă îți dorești rezultate concrete în acest caz, cel mai bine este să consumi echinacea încă de la debutul bolii.
De altfel, echinacea se dovedește de ajutor și în cazul infecțiilor de tract respirator, reducând durata bolii și gravitatea simptomelor. Conform unui studiu realizat în 2003, sub conducerea dr. James A. Taylor, administrarea acestui remediu natural sub formă de extract poate reduce în intensitate manifestarea unor simptome specifice bronșitei cronice, printre care se regăsesc tusea, febra, dificultățile respiratorii sau disconfortul la înghițire.
Un ajutor real în caz de anxietate
Deși atât de des asociată cu imunitatea și combaterea virozelor, echinacea surprinde prin faptul că este o plantă echipată inclusiv pentru gestionarea disconfortului mental, nu doar cel fizic. În urma unor cercetări s-a descoperit că planta de echinacea conține anumiți compuși prielnici ameliorării stărilor anxioase și instaurării calmului. Este vorba despre alcamide, acidul rosmarinic și acidul cafeic.
Acești acizi acționează benefic pe multiple planuri, sfera lor de acțiune fiind vastă.
De exemplu, acidul rosmarinic, prezent și în plante precum rozmarinul, menta sau izma, este apreciat de lumea medicală pentru proprietățile sale antiinflamatorii și antimicrobiene, fiind de ajutor și în ameliorarea infecțiilor căilor respiratorii superioare. Acidul cafeic, ușor de identificat într-o multitudine de plante și condimente (salvie, cimbru, scorțișoară, nucșoară, chimen etc.), cât și în boabele de cafea, previne apariția diabetului și are rol antiinflamator, inhibând dezvoltarea enzimelor cu efect inflamator din organism.
Echinacea scade nivelul de zahăr din sânge
Un nivel crescut de zahăr în sânge este un semnal de alarmă ce nu trebuie ignorat. O astfel de valoare reprezintă una dintre cele mai comune cauze pentru debutul afecțiunilor cardiovasculare, printre care și diabetul zaharat de tip II. După cum ai observat, acidul cafeic din componența plantei de echinacea joacă un rol important în reglarea nivelului de zahăr din sânge, reducând implicit riscul de diabet zaharat. Acest efect este dovedit și prin intermediul unui studiu de laborator conform căruia extractul de Echinacea purpurea poate inhiba enzimele care descompun carbohidrații în zaharuri. Prin urmare, cantitatea de zaharuri care ajunge în fluxul sanguin este diminuată.
De asemenea, echinacea poate crește receptivitatea la insulină, hormon esențial în controlul nivelului de glucoză la nivelul întregului organism.
O piele fără imperfecțiuni cu echinacea
Deși pare de necrezut, planta de echinacea nu este destinată doar uzului intern, ci și uzului extern. În acest sens, poți apela la comprese cu tinctură sau ceai de echinacea, însă cea mai sigură aplicare constă în alegerea unui unguent pe bază de echinacea. Această plantă cu o sferă largă de acțiune nu îți menține doar frumusețea pielii, ci este indicată și pentru ameliorarea unor răni mai profunde datorită efectului cicatrizant.
De aceea, echinacea este o alegere valabilă în caz de arsuri superficiale, însă s-a demonstrat prin studii că echinacea aplicată extern poate fi de ajutor și în caz de psoriazis și eczeme, sau pentru estomparea acneei. Efectul său antiinflamator și antibacterian poate inhiba dezvoltarea bacteriei Propionibacterium, aceasta fiind o cauză comună a apariției acneei. De altfel, datorită și efectului degresant, un produs cosmetic cu echinacea poate regla producția de sebum, previne inflamația tegumentelor și stimulează circulația sanguină la nivelul feței.
De asemenea, conform unui alt studiu la care au participat subiecți cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, s-a concluzionat că produsele de îngrijire pe bază de echinacea hidratează pielea în profunzime și pot reduce apariția ridurilor. Însă în ciuda acestor beneficii testate, îți recomandăm să discuți în prealabil cu un dermatolog, și să aplici întotdeauna produsul ales pe o suprafață mică de piele pentru a observa dacă ești alergic sau nu.
Planta de echinacea: precauții și contraindicații
Cum întotdeauna există și reversul medaliei, ar fi bine să cunoști și posibilele riscuri pe care le implică un tratament pe bază de echinacea. De regulă, consumată în cure de maximum 2 – 3 luni, echinacea nu prezintă efecte adverse în rândul majorității oamenilor. Această perioadă de administrare este valabilă pentru produsele cu uz intern precum capsulele sau tincturile. În privința ceaiurilor și unguentelor cu uz extern, regulile sunt mai laxe, însă îți recomandăm să ții mereu cont de indicațiile înscrise pe ambalajul produselor achiziționate.
Cu siguranță nu este indicat să optezi pentru o cură pe bază de echinacea dacă ești alergic la această plantă sau la alte plante din familia Asteraceae, precum margaretele, crizantemele, gălbenelele, coada șoricelului.
Printre cele mai comune reacții adverse se pot număra:
- erupții cutanate;
- mâncărimi ale pielii;
- urticarie;
- umflături;
- dificultăți respiratorii;
- dureri abdominale;
- senzația de greață și vărsături.
De asemenea, evită să optezi pentru o cură cu echinacea dacă deja te confrunți cu o afecțiune autoimună sau urmezi un tratament pe bază de imunosupresoare.
Îți recomandăm ca înainte de administrarea internă a suplimentelor pe bază de echinacea sau înainte de aplicarea externă a unguentelor sau produselor cosmetice care au în compoziție acest ingredient, să te adresezi în mod obligatoriu medicului tău curant.
Dacă crezi că organismul tău și echinacea pot face o echipă bună, te invităm să descoperi:
- suplimente pe bază de echinacea;
- tincturi cu echinacea;
- ceaiuri cu echinacea;
- remedii și cosmetice pe bază de echinacea.
Până data viitoare, să te regăsim sănătos și energic!