Potrivit lui Richard Hall, președintele celui mai mare consultant alimentar la nivel mondial (Zenith Global), oțetul din cidru de mere va cunoaște o creștere importantă pe piața europeană în următorii 5 ani.

Oțetul din cidru nu mai este doar ingredientul din dressing-ul pentru salate. Tot mai multe persoane aleg să îl consume intern sub formă de cure, în diverse scopuri: scăderea colesterolului, pierderea în greutate, detoxifiere etc. Cât de eficient este oțetul din cidru în astfel de cazuri, cum ar trebui să îl consumăm și de ce este important să alegem un produs care și-a păstrat mama… și ce înseamnă acest lucru? 🙂

Citește mai multe despre oțetul de cidru din rândurile ce urmează și află dacă este benefic și pentru tine! 

CE ESTE OȚETUL DIN CIDRU DE MERE?

Oțetul din cidru de mere este practic cidru de mere supus fermentației. Prima etapă de fermentare are loc prin adăugarea drojdiei care transformă zaharurile din mere în alcool.

Ulterior, în prezența bacteriilor nou-formate (specia Acetobacter), alcoolul este transformat în acid acetic, principala substanță ce intră în compoziția oțetului din cidru. Întregul proces durează aproximativ 30 de zile.

CE ÎNSEAMNĂ “MAMA OȚETULUI”?

“Mama oțetului” se formează în mod natural în timpul procesului de fermentație și este un amestec de enzime, “bacterii bune” și proteine care sporește beneficiile oțetului din cidru. Mama oțetului se păstrează doar în produsele raw, nefiltrate și nepasteurizate. Din cauza aspectului de sediment și al faptului că poate reda oțetului o culoare mai închisă, mulți producători aleg să îndepărteze Mama din produsele lor, lucru care duce la pierderea unei părți importante din aceste substanțe.

Prezența pe fundul sticlelor a unor particule cu aspect de sediment nu este așadar un semn de alterare, ci dovada că produsele conțin Mama.

Înainte de consum, se recomandă agitarea sticlei astfel încât fiecare porție savurată să conțină toate substanțele benefice care alcătuiesc Mama.

RECOMANDĂRI PENTRU CONSUMUL INTERN

În bucătărie, se folosește ca un oțet obișnuit; dacă vrei să îl administrezi intern, există însă câteva reguli de care trebuie să ții cont:

  1. Diluarea. Oțetul din cidru de mere nu se consumă niciodată ca atare, ci diluat într-un pahar cu apă sau altă băutură naturală, deoarece aciditatea ridicată poate avea reacții adverse precum arsuri pe gât sau, pe termen lung, dizolvarea smalțului.
  2. Dozajul. Nu există specificații concrete în privința dozajului și nici cantități recomandate pentru anumite probleme de sănătate. Cu toate acestea, consumul zilnic a unei lingurițe până la cel mult 2 linguri de oțet din cidru de mere diluat s-a dovedit a fi sigur pentru marea majoritate. Cel mai indicat este începerea curei cu o doză mică și mărirea treptată a acesteia până la atingerea dozei maxime de 2 linguri pe zi.
  3. Combinarea cu alte ingrediente. Gustul puternic al oțetului poate fi mascat cu ajutorul unei lingurițe de miere sau alt îndulcitor natural cum ar fi: siropul de arțarsiropul de agavede curmalemelasă etc.

6 BENEFICII ALE OȚETULUI DIN CIDRU

  • SCADE NIVELUL ZAHĂRULUI DIN SÂNGE

Consumul oțetului din cidru de mere poate fi o modalitate simplă de a menține sub control nivelul zahărului din sânge, beneficiu demonstrat și susținut printr-o serie de studii.

Administrarea oțetului diluat înainte de culcare a arătat o scădere cu 4% a glicemiei a două zi, cu 34% după consumul a 50 de grame de pâine albă, iar în cazul persoanelor cu diabet de tip II, o îmbunătățire a sensibilității la insulină cuprinsă între 19%-34% în timpul unei mese bogate în carbohidrați.

Oțetul din cidru de mere este recomandat persoanelor care suferă de diabet sau doresc să mențină în limite normale nivelul glicemiei. 

  • POATE PREVENI AFECȚIUNILE CARDIOVASCULARE

Contribuția oțetului în menținerea sănătății inimii este demonstrată deocamdată doar prin studii efectuate pe animale. Acest beneficiu se datorează acțiunii pe care oțetul o are în scăderea nivelului de trigliceride și al colesterolului, factori principali responsabili de apariția afecțiunilor cardiovasculare.

De asemenea, un studiu observațional efectuat la Harvard arată că femeile care consumă în salate dressing-uri cu oțet din cidru prezintă un risc mai mic de boli cardiovasculare.

  • ESTE RECOMANDAT ÎN CURELE DE SLĂBIRE

Oțetul din cidru de mere contribuie la instalarea senzației de sațietate, iar acest lucru poate determina un consum mai mic de calorii (cu până la 275) pe parcursul unei zile.

Un alt aspect ce recomandă oțetul din cidru în curele de slăbire se referă la efectul detoxifiant caracteristic și capacitatea de a contribui la eliminarea toxinelor din corp.

O lingură de oțet din cidru (aproximativ 15ml) nu conține carbohidrați și are un număr insignifiant de calorii, și anume 3, așadar produsul poate fi inclus în dieta alimentară zilnică fără teama că ar putea favoriza creșterea în greutate.

Studiile focusate pe impactul consumului de oțet asupra greutății corporale au arătat rezultate favorabile, cum ar fi:

  • 1,7 kg pierdere în greutate;
  • o scădere cu 0,9% a procentului de grăsime corporală;
  • o scădere în talie cu 1,9 cm.

Aceste rezultate au fost obținute în urma consumului zilnic a 2 linguri de oțet din cidru de mere timp de 12 săptămâni, de către un grup de persoane obeze. În concluzie, oțetul din cidru de mere poate fi un adjuvant eficient în curele de slăbire, însă efectele sunt modeste și se obțin pe termen lung. 

  • ROL PROBIOTIC

Băuturile fermentate sunt cunoscute ca surse naturale de probiotice, “bacterii bune” cu rol benefic în digestie și refacere al florei intestinale. Bacteriile bune sunt prezente în mod natural în oțetul din cidru, acestea fiind dezvoltate în timpul procesului de fermentație.

  • EFECT ANTIBACTERIAN

Acidul acetic din compoziție conferă oțetului proprietăți antibacteriene și antimicrobiene, iar un studiu recent publicat la începutul anului 2018 vine să confirme puterea acestuia în eradicarea anumitor agenți patogeni și a biofilmului pe care îl formează.

Potrivit studiului, oțetul din cidru de mere are capacitatea de a stopa înmulțirea unor fungi și bacterii rezistente la antibiotice precum: E-coli, Stafilococul auriu și Candida albicans.

  • CALMEAZĂ DURERILE ÎN GÂT

Datorită acidului acetic din compoziție care prezintă proprietăți antibacteriene, oțetul din cidru poate fi folosit diluat, inclusiv pentru calmarea durerilor de gât. Pentru o acțiune mai eficientă se poate adăuga o linguriță de miere. Se spune că acesta era și remediul lui Hippocrate, părintele medicinii, pentru tuse și alte simptome ale răcelii.

PRECAUȚII ȘI CONTRAINDICAȚII

Diluarea corespunzătoare, administrarea dozajului recomandat și mărirea treptată a cantității sunt aspecte care, odată respectate, nu ar trebui să aducă probleme în ceea ce privește consumul intern al oțetului.

Cu toate acestea, din cauza acidității crescute, oțetul din cidru nu este indicat persoanelor care se confruntă cu probleme gastrointestinale.

O atenție sporită trebuie acordată aplicării directe pe piele. Oțetul din cidru este folosit pentru calmarea arsurilor și tratarea acneei (deși nu există studii concrete care confirmă această întrebuințare). Indiferent de motivul aplicării locale, oțetul va fi folosit întotdeauna diluat; în caz contrar există riscul de arsuri.

Oțetul de mere poate interacționa cu anumite medicamente, de aceea persoanele care urmează un tratament sau nu sunt sigure că pot consuma acest produs sunt sfătuite să consulte un medic înainte de începerea administrării.

UNDE GĂSESC OȚET DIN CIDRU DE MERE RAW?

Pe Planteea.ro îți punem la dispoziție oțet din cidru de mere cu mama, raw, nefiltrat și nepasteurizat, pentru ca tu să te bucuri la maxim de toate beneficiile acestui produs!

Poți opta între oțet din cidru de mere raw simplu sau cu miere de Manuka și miere de fag pentru un gust mai plăcut și proprietăți terapeutice superioare.

Tot în oferta noastră găsești și oțet de mere cu miere, cătină sau măceșe pentru gătit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.