Dulciurile sunt slăbiciunea multor persoane, care apelează la ele când sunt supărate, dar și când sunt vesele, când vor să se răsfețe, dar și când vor să se motiveze pentru a continua o anumită activitate și așa mai departe. Un tort este preferat de multe ori, nu neapărat la o aniversare, ci și dacă există mai multe persoane în familie care iubesc dulciurile și, deci, împart o cantitate mai mare. Dar poți să faci și torturi mai micuțe, pentru una sau două persoane. Astăzi îți propunem două rețete de tort fără zahăr, făină și ouă, dar extrem de gustos.
Pentru că scopul principal al oricărui aliment este să ofere energie, nici dulciurile n-ar trebui să se îndepărteze de acest obiectiv. Însă deserturile cu mult zahăr și făină albă cresc riscul de kilograme în plus, care, la rândul lor, vin și cu alte riscuri pentru sănătate.
Însă, un tort făcut din ingrediente 100% naturale, vegan (adică fără ingrediente animale) sau raw vegan (adică și fără ingrediente animale, și fără coacere), preparat din ingrediente ceva mai sănătoase decât combinația de zahăr, făină albă și ouă, nu numai că satisface pofta de dulce, însă totodată hrănește organismul, oferindu-i vitamine, minerale și alți nutrienți de care are nevoie.
De asemenea, torturile vegane sau raw vegane sunt recomandate și copiilor, ca alternativă pentru torturile și dulciurile din comerț, care au un conținut bogat în zahăr și alte ingrediente nesănătoase.
Așadar, iată două torturi raw vegane ușor de preparat. Au ingrediente puține, accesibile și pașii de lucru sunt atât de simpli, încât te încurajez să-i implici și pe cei mici în pregătirea lui. Pentru că blaturile pentru torturile raw vegane trebuie să fie lăsate peste noapte la frigider, se recomandă să le prepari de seara, iar tortul să fie consumat a doua zi.
Accesorii utile: inel culinar cu fund detașabil și diametru de 16 cm și foaie de copt
Tort raw vegan cu fructe de pădure
Acest tort fără zahăr, făină și ouă este simplu de pregătit, doar că e nevoie de ceva răbdare până să apuci să îl consumi.
Ingrediente pentru blat
170 g de curmale
50 g de semințe de floarea soarelui
50 g de semințe de dovleac
20 g de cacao
Ingrediente pentru cremă
200 g de caju crud, pus la înmuiat 4 ore
300 g de zmeură, afine, mure congelate
75 g de unt de cacao
130 g de miere sau stevia
Ingrediente pentru decor
50 g de zmeură
20 g de fulgi de migdale
Mod de preparare
Pentru blat, pune toate ingredientele în robotul de bucătărie și mixează până când se transformă într-o pastă lipicioasă. Pune o foaie de copt pe fundul inelului culinar și întinde blatul uniform cu ajutorul degetelor înmuiate în puțină apă, apoi dă totul la congelator.
Adaugă caju-ul crud în robotul de bucătărie alături de restul ingredientelor pentru cremă și mixează până când se transformă într-o cremă groasă, de consistența unei budinci. Toarnă crema peste blat, în inelul culinar, și lasă tortul în congelator pentru încă 6-8 ore sau peste noapte.
Când îl scoți de la rece, decorează acest tort raw vegan cu afine și fulgi de migdale. Lasă-l să se dezghețe timp de 30 de minute înainte de servire.
Recomandarea noastră ar fi să nu asociezi acest tort cu emoții puternice și să-l consumi după ce ai respirat adânc de câteva ori. În acest fel, și organismul se relaxează și se poate bucura pe deplin de vitaminele, mineralele și pleiada de antioxidanți cu care vine la pachet acest tort.
De asemenea, ai putea să-l consumi în locul unei mese principale, pentru că este compus din toți nutrienții necesari unei mese complexe: zaharuri naturale, proteine de bună calitate și acizi grași esențiali. Dacă vrei să obții un tort cu un indice glicemic mai scăzut, folosește ca îndulcitor stevia fără calorii în loc de miere.
Tort raw vegan cu nuci
Un alt tort fără zahăr, făină și ouă și aceste cel raw vegan cu nuci, care, de asemenea, nu e greu de făcut, doar că durează până când poate fi consumat.
Ingrediente pentru blat
1 cană de miez de nucă
1 cană de curmale
1 linguriță de esență de vanilie
2 linguri de pudră de cacao
Ingrediente pentru cremă
¾ cană de curmale
1 linguriță de esență de vanilie
scorțișoară și cuișoare, după gust
2 linguri de ulei de cocos topit
1 cană de apă
Ingrediente pentru topping
o mână de arahide crude
scorțișoară
Mod de preparare
Pentru blat, pune nucile în blender și mărunțește-le. Adaugă apoi restul ingredientelor pentru blat. Pune aluatul obținut în inelul culinar, apăsând bine cu degetele. Lasă blatul în frigider peste noapte.
Pentru a prepara crema, pune toate ingredientele pentru cremă în blender, apoi completează treptat cu apă până când obții consistența potrivită. Scoate blatul din frigider, pune crema deasupra și apoi adaugă și toppingul de nuci și scorțișoară.
Ce beneficii pentru sănătate au curmalele?
Curmalele sunt o sursă excelentă de nutrienți esențiali, cum ar fi fibrele alimentare, vitaminele (A, K, B6), mineralele (potasiu, magneziu, cupru) și antioxidanții. Aceste substanțe nutritive contribuie la menținerea sănătății generale și la funcționarea optimă a organismului.
Datorită conținutului lor ridicat de fibre, curmalele pot susține sănătatea sistemului digestiv. Fibrele alimentare ajută la o digestie sănătoasă, prevenind constipația și susținând buna funcționare a intestinelor.
Având în vedere conținutul de carbohidrați, cum ar fi glucoza, fructoza și zaharoza, curmalele pot oferi un impuls rapid de energie. Acestea pot fi o gustare sănătoasă pentru a obține energie imediată sau pentru a preveni senzația de foame între mese.
În plus, curmalele conțin antioxidanți, cum ar fi carotenoidele și flavonoidele, care ajută la combaterea stresului oxidativ și la protejarea celulelor împotriva daunelor provocate de radicalii liberi. Antioxidanții pot contribui la reducerea riscului de boli cronice, precum bolile de inimă, cancerul și afecțiunile neurodegenerative.
Ce beneficii pentru sănătate are caju-ul?
Caju-ul este bogat în nutrienți esențiali, cum ar fi proteinele, fibrele alimentare, vitaminele (inclusiv vitamina C, vitamina K, vitamina E, vitaminele B), mineralele (precum cuprul, magneziul, fosforul, zincul) și antioxidanții. Aceste substanțe nutritive contribuie la susținerea sănătății generale și la funcționarea optimă a organismului.
Consumul regulat de caju poate avea beneficii pentru sănătatea inimii. Aceste nuci conțin grăsimi sănătoase, cum ar fi acizii grași mononesaturați și polinesaturați, care pot ajuta la scăderea nivelului de colesterol rău LDL și la creșterea nivelului de colesterol bun HDL. Acest lucru poate contribui la reducerea riscului de boli cardiovasculare.
Caju-ul este o sursă de minerale esențiale pentru sănătatea oaselor și a dinților, cum ar fi magneziul, fosforul și cuprul. Aceste minerale contribuie la menținerea densității osoase și la formarea și întreținerea țesutului osos sănătos.
Caju-ul conține și vitamina K, implicată în funcționarea normală a creierului și în menținerea sănătății cognitive. De asemenea, conține antioxidanți care pot ajuta la protejarea celulelor creierului împotriva stresului oxidativ și a deteriorării.
Ce beneficii pentru sănătate are cacaua?
Cacao este una dintre cele mai bogate surse de antioxidanți din alimentație, inclusiv flavonoide și polifenoli. Aceste substanțe ajută la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ și a daunelor provocate de radicalii liberi. Consumul regulat de cacao poate fi asociat cu reducerea riscului de boli cronice, cum ar fi bolile de inimă și afecțiunile neurodegenerative.
Flavonoidele din cacao pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale, îmbunătățirea fluxului sangvin și reducerea inflamației, contribuind astfel la protejarea sănătății sistemului cardiovascular.
Cacaua conține substanțe chimice naturale precum teobromina și anandamida, cu potențiale beneficii pentru sănătatea creierului. Aceste substanțe pot stimula circulația sângelui în creier, pot îmbunătăți funcțiile cognitive și pot sprijini sănătatea neuronală. Mai mult decât atât, cacaua conține și substanțe care pot stimula eliberarea de neurotransmițători ai fericirii în creier, cum ar fi serotonina și endorfinele. Aceste substanțe pot îmbunătăți starea de spirit și pot stimula sentimentele de fericire și relaxare.
Ce beneficii pentru sănătate are stevia?
Îndulcitor natural derivat din planta Stevia rebaudiana, stevia are o capacitate îndulcitoare puternică, dar nu conține calorii sau carbohidrați. De asemenea, are un indice glicemic foarte scăzut, ceea ce înseamnă că nu afectează nivelul zahărului din sânge. Prin urmare, poate fi un înlocuitor de zahăr adecvat pentru persoanele care doresc să reducă aportul de calorii sau să controleze nivelul zahărului din sânge.
Datorită faptului că nu conține carbohidrați și nu afectează nivelul glicemiei, îndulcitorul Stevia poate fi o alternativă sigură și sănătoasă pentru persoanele cu diabet. Cu toate acestea, este întotdeauna recomandat să ceri sfatul medicului curant înainte de a utiliza orice îndulcitor în cazul diabetului.
Stevia nu contribuie la formarea cariilor dentare și nu afectează pH-ul din cavitatea bucală. Prin urmare, poate fi o alternativă mai sănătoasă decât zahărul sau îndulcitorii artificiali în ceea ce privește sănătatea orală. Este important ca atunci când cumperi stevia să verifici etichetele produsului pentru a te asigura că nu conține și alte îndulcitori sau aditivi nesănătoși.