O bună memorie și o capacitate de concentrare excelentă sunt obiective spre care țintim cu toții. Acestea sunt afectate vizibil mai ales în perioadele lungi de suprasolicitare, sau în episoadele depresive și anxioase. În cazul celor din urmă, memoria de scurtă durată are mai mult de suferit pentru că presiunea și panica de moment alterează capacitatea de concentrare pe sarcinile aflate în desfășurare.
De altfel, capacitatea de memorare și concentrare merită sporită nu doar pentru succesul profesional, ci și pentru rezultate satisfăcătoare în ceea ce privește propriile hobby-uri: învățarea unei limbi străine, a legislației pentru obținerea permisului auto sau aprofundarea informațiilor din orice domeniu care se află deja în sfera ta de interese.
Cu siguranță, există o serie de obiceiuri sănătoase, menite să potențeze buna funcționare a sistemului nervos, cât și câteva suplimente pentru memorie și concentrare de nelipsit din casă, dacă îți dorești un randament mai ridicat în sarcinile pe care le ai de îndeplinit zilnic.
Să descoperim împreună cum îți poți îmbunătăți memoria și concentrarea într-un mod sigur și natural!
Trucuri simple pentru o memorie imbatabilă
Ca să te simți mai puțin distras și să-ți amintești cu mai multă ușurință detaliile de care ai nevoie în viața de zi cu zi, poți începe cu respectarea unor trucuri ușor de urmat, destinate să-ți dinamizeze timpul liber și să te umple de satisfacție. Printre acestea se regăsesc:
Învață o limbă străină
Conform cercetărilor realizate de doctorul în neuroștiințe Thomas Bak de la Universitatea din Edinburgh, persoanele care vorbesc două sau mai multe limbi străine, învățate chiar și la maturitate, își pot încetini declinul cognitiv cauzat de înaintarea în vârstă. În colaborare cu BBC, același Thomas Bak a realizat un studiu la ale căror concluzii merită să meditezi puțin: învățarea unei limbi străine stimulează memoria și flexibilitatea mentală pentru că antrenează mai multe zone din creier, favorizând conexiunea dintre acestea.
Dacă ai în plan să îți îmbogățești experiența lingvistică, amintește-ți să te bucuri mai mult de proces, fără să îți pui pe umeri presiunea rezultatelor imediate. În fond, o faci pentru tine și pentru creierul tău, așa că răbdarea este esențială pentru că fiecare pas mic îți va aduce satisfacție și un rezultat temeinic pe termen lung.
Dansează cu pasiune
De ce dansul poate fi o metodă perfectă pentru combaterea rutinei și stimularea conexiunilor neuronale? Conform unui studiu întreprins de Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York s-a concluzionat că activitățile fizice nu stimulează agerimea mentală, singura excepție de la regulă fiind dansul. Dansul implică o serie continuă de decizii precum ce figuri de dans trebuie să execuți, care este ritmul pe care trebuie să-l adopți, cum să te raportezi la mișcările partenerului, decizii care îți mențin atenția vie și stimulează legătura de legături neuronale noi în creier. De aceea, dansul poate fi un remediu sănătos și distractiv împotriva pierderilor de memorie și a stresului, factor atât de nociv pentru sănătatea sistemului nervos.
Dacă dansul nu e complet pe gustul tău, te invităm să memorezi melodiile care îți plac și să „trăiești” la maximum ritmurile preferate.
Dormi suficient
Deși poate suna clișeic, somnul chiar este important pentru menținerea sănătății sistemului nervos, având un impact pozitiv asupra capacității de memorare și concentrare. Altfel spus, somnul este o etapă esențială în procesul de consolidare a capacității de memorare, servind la transformarea memoriei de scurtă durată într-una de lungă durată.
De exemplu, un studiu la care au participat 40 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani ne demonstrează cât de important este somnul și cum ne poate influența capacitatea de memorare în mod pozitiv sau negativ. O parte dintre subiecți au fost antrenați pentru teste de memorie seara și evaluați în dimineața următoare, după o noapte odihnitoare. Ceilalți participanți au fost antrenați și testați în cursul aceleiași zile. Rezultatul? Grupul care s-a bucurat de oportunitatea unui somn bun a performat cu 20% mai bine decât participanții antrenați și testați în aceeași zi.
Consumă turmeric
Turmericul e delicios consumat în mâncăruri sau în băuturi cu iz indian, iar mai mult decât atât, e foarte benefic și pentru memorie. Secretul acestui condiment constă în cantitatea ridicată de curcumin pe care o conține rădăcina de turmeric. Curcuminul face parte din categoria polifenolilor, având acțiune antioxidantă și antiinflamatoare asupra organismului. Există studii care atestă că acesta reduce stresul oxidativ și inflamația la nivelul creierului, prevenind de asemenea și declinul cognitiv.
Iar dacă nu ți se pare foarte atrăgătoare ideea de a consuma turmeric, vestea bună este că există suplimente pentru memorie pe bază de curcumin, ușor de administrat și de asimilat de către organism.
Răsfață-te cu puțină cacao
Un alt truc ușor de pus în aplicare, care îți va încânta papilele gustative, este consumul de cacao. Pulberea de cacao este o sursă bogată de flavonoide cu puternic efect antioxidant, acești fiind compuși foarte benefici pentru buna funcționare a creierului. De asemenea, acești compuși stimulează circulația sanguină în zone ale creierului responsabile de funcționarea optimă a memoriei. Și încă o veste bună: ciocolata neagră cu un conținut de 70% cacao sau mai mult este un răsfăț cum nu se poate mai potrivit pentru creier.
Pe lângă alte obiceiuri alimentare sănătoase pentru creier se numără și evitarea consumului de carbohidrați sau a zahărului în exces. Dacă poți, indicat este să înlocuiești zahărul alb cu alți îndulcitori naturali pe bază de stevie sau cu siropul de agave, ori curmale. De altfel, se recomandă evitarea alimentelor procesate, care inflamează organismul, și orientarea spre un regim alimentar cât mai bogat în fructe și legume.
Ce suplimente pentru memorie și concentrare să alegi?
Pe lângă micile trucuri care te ajută să-ți menții memoria și atenția antrenate, există și câteva suplimente alimentare pe a căror susținere te poți baza. Nu este indicat să le administrezi pe toate simultan, însă merită să urmărești recomandările noastre și să te orientezi spre cel mai potrivit pentru tine, mai ales în urma unei discuții cu medicul tău curant.
Iată vedetele în domeniul susținerii capacității de memorare și concentrare!
Omega 3: acizi grași benefici pentru sistemul nervos
Omega 3 este un supliment indicat pentru funcționarea optimă a sistemului nervos, acționând pe multiple planuri. Solgar îți pune la dispoziție o formulă de înaltă calitate, cu o concentrație ridicată de acizi grași Omega 3 presați la rece, proveniți din surse marine precum uleiul de pește de ape reci (sardine, macrou, anșoa).
De regulă, uleiul de pește îți pune la dispoziție o cantitate crescută de acizi polinesaturați EPA și DHA, esențiali pentru funcționarea armonioasă a întregului organism. Conform unui studiu, acești acizi joacă un rol crucial în prevenirea bolilor cardiovasculare, reducerea inflamației la nivelul organismului, ameliorarea simptomelor anxioase sau depresive, cât și prevenirea declinului cognitiv. De asemenea, DHA, cunoscut și sub denumirea de acid docosahexaenoic, reprezintă un element-cheie în dezvoltarea armonioasă a creierului prin scăderea riscului de autism sau ADHD, susținând în egală măsură și acuitatea vizuală.
Indirect, Omega 3 susține atenția și agerimea mentală pentru că îmbunătățește calitatea și durata somnului, aspect esențial pentru dobândirea echilibrului mental și a unei bune capacități de concentrare pe parcursul zilei.
Dacă ai un regim alimentar sărac în surse de pește, Omega 3 este un supliment spre care merită să-ți îndrepți atenția.
Ginkgo Biloba: un supliment popular pe bază de plante
Sursa de proveniență a acestui supliment cu beneficii multiple asupra organismului este arborele de Ginkgo Biloba, supranumit și „Arborele Sfânt al vieții”, fiind una dintre cele mai longevive specii vegetale din lume.
Printre efectele terapeutice ale plantei de Ginkgo Biloba se numără îmbunătățirea calității memoriei și a capacității de concentrare. În privința memoriei, trebuie să știi că efectele administrării acestui supliment nu sunt imediate, însă o cură de 4 – 18 săptămâni te poate ajuta să obții rezultatele dorite, cu efect atât asupra memoriei de scurtă durată, cât și a celei de lungă durată, esențială la locul de muncă sau atunci când dorim să învățăm ceva nou.
De altfel, datorită capacității de a îmbunătăți circulația cerebrală și de a favoriza oxigenarea celulelor nervoase, administrarea de Ginkgo Biloba are un impact pozitiv asupra abilității de a rămâne concentrat pentru timp îndelungat pe o sarcină solicitantă.
O cură cu Ginkgo Biloba te poate ajuta să dobândești reflexe mai rapide, cât și să scapi de senzația de somnolență pe parcursul zilei.
Resveratrol: un antioxidant care susține memoria
Resveratrolul este un puternic antioxidant natural, ușor de găsit în coaja fructelor de culoare violet sau roșiatică precum strugurii, afinele sau merișoarele. De altfel, după cum e posibil să știi, vinul roșu sau pulberea de cacao sunt alte surse de antioxidanți deosebit de aromate.
Deși alimentația poate fi primul pilon al unui organism sănătos, merită să-ți ajuți organismul și prin administrarea de suplimente alimentare pe bază de Resveratrol.
În acest sens, un studiu publicat în National Library of Medicine, susține faptul că resveratrolul previne deteriorarea hipocampusului, o zonă importantă din creier, asociată memoriei. De aceea, suplimentele cu resveratrol pot încetini semnificativ declinul cognitiv la care suntem tot mai expuși odată cu înaintarea în vârstă. Conform unui alt studiu dedicat performanței cognitive, administrarea zilnică a 200 mg de resveratrol timp de 26 de săptămâni poate îmbunătăți capacitatea de memorare în rândul adulților.
Vitamina B12 aduce fericire creierului
Deși renumită pentru menținerea frumuseții și rezistenței pielii, părului și a unghiilor, vitamina B12 este de un real ajutor și pentru buna funcționare a creierului. Cunoscută și drept cobalamină, această vitamină contribuie la menținerea unei capacități de memorare de excepție. De altfel, vitamina B12 asigură sintetizarea serotoninei, un compus chimic vital pentru o dispoziție senină zi de zi.
Pe lângă pierderile de memorie, carența de B12 este asociată și cu stările depresive sau anxioase, care ne pot afecta adesea performanța și capacitatea de concentrare. În urma unui studiu la care au participat persoane cu simptome depresive și deficit de B12, s-a constatat că subiecții care au urmat un tratament cu antidepresive, dublat de administrarea de cobalamină au înregistrat o ameliorare a simptomelor, comparativ cu participanții care au luat doar antidepresive.
L-Carnitina te menține alert și atent
Deși mai puțin cunoscută, L-Cartinina face parte din lista de suplimente pentru memorie pe care merită să le iei în calcul. Aceasta reprezintă un aminoacid produs în mod natural de organism, care joacă un rol esențial în metabolismul uman, mai exact în procesul producerii de energie. Principalele surse alimentare de L-Carnitină sunt carnea roșie, peștele sau laptele.
Există o serie de studii care atestă faptul că administrarea de L-Carnitină îți sporește starea de alertă pe parcursul zilei, susține memoria,și implicit, îmbunătățește capacitatea de învățare. Pe lângă capacitatea sa de a încetini declinul cognitiv și de a preveni pierderile de memorie, s-a demonstrat prin studii că L-Carnitina poate fi de ajutor și în fazele incipiente ale demenței dau Alzheimerului.
Păstrează în minte lista noastră și alege suplimente pentru memorie care au la bază numai materii prime de înaltă calitate, 100% naturale, chiar de➡️ aici.
Sunt impresionat de modul în care subiectul este prezentat în articol. Intrând pe site, am sperat că voi putea învăța ceva mai mult și nu am fost dezamăgit. Citind postări similare pe web, puteți deveni confuz …