Dr Chen si activitatea sa
Ştiinţa medicinii chineze tradiţionale, veche de cinci mii de ani, devine din ce în ce mai populară atât în Europa cât şi peste mare.
În trecut a fost privită de multe ori cu suspiciune, astăzi deja este recunoscută oficial, prin declaraţia Academiei de Ştiinţe din Ungaria.
Medicina tradiţională chinezească este deja ţinută în evidenţă în calitate de pereche egală a medicinii vestice.
Firma noastră Oriental Herbs Kft, a fost înfiinţată de Dr. Chen Zhen medic chinez, care posedă atât diplomă de medic chinez cât şi de medic occidental, şi de soţia lui, Dr. Wang Fan farmacistă.
Prin conducerea lor profesională şi umanitară, Oriental Herbs Kft. se află în serviciul păstrării sănătăţii globale de mai mult de două decenii.
Dr. Chen Zhen este membru prezidenţial al Camerei Europene a Medicinii chineze tradiţionale (ECC-TCM), şi vicepreşedintele Asociaţiei Paneuropene a Medicinii chineze tradiţionale, şi a asociaţiei Excellent Food Association din Europa.
În munca de zi cu zi a îndeletnicirii noastre participă numeroşi savanţi, medici şi specialişti în plante medicinale. Datorită acestui lucru, produsele noastre, pregătite numai din materii de bază naturale, corespund în totalitate prevederilor europene.